Informații exceptate de la comunicare
Categoriile de informații exceptate de la comunicare, potrivit art. 12 din Legea nr. 544/2001.
Potrivit art. 12 din Legea nr. 544/2001, sunt exceptate de la accesul liber al cetățenilor informațiile din domeniul apărării naționale, siguranței și ordinii publice, cele privind deliberările autorităților și interesele economice și politice ale României (dacă sunt clasificate potrivit legii), informațiile comerciale sau financiare a căror publicitate ar aduce atingere dreptului de proprietate intelectuală sau concurenței loiale, datele cu caracter personal, informațiile privind anchete penale sau disciplinare în curs, informațiile privind proceduri judiciare aflate în desfășurare și informațiile a căror publicare ar prejudicia măsurile de protecție a tinerilor.
Pe lângă aceste categorii generale, Direcția de Sănătate Publică Ilfov consideră exceptate de la comunicare, prin natura lor, următoarele documente interne:
- rapoartele de control administrativ;
- notele de serviciu cu caracter intern;
- sesizările și documentele privind cercetarea disciplinară;
- numerele de telefon ale angajaților din cadrul instituției, precum și informațiile privind activitățile extraprofesionale ale acestora;
- sesizările, cererile și plângerile persoanelor vizate, ale operatorilor de date cu caracter personal, precum și ale altor persoane interesate;
- registrul general de intrare-ieșire a corespondenței;
- registrul pentru înregistrarea cererilor și răspunsurilor privind accesul la informațiile de interes public;
- registrul de evidență a transferurilor în străinătate a datelor cu caracter personal;
- registrul de dosare (cereri, plângeri sau sesizări);
- registrul de evidență a deciziilor, avizelor și recomandărilor emise de conducerea instituției;
- registrul și actele emise de conducerea instituției în exercitarea atribuțiilor legate de activitatea internă a instituției;
- registrul special de corespondență secretă și confidențială;
- registrul de arhivă;
- registrul de inventariere a bunurilor;
- corespondența cu instituțiile publice interne și internaționale;
- dosarele privind litigiile în care instituția este implicată și numele persoanelor care susțin interesele Direcției de Sănătate Publică Ilfov în aceste litigii;
- procesele-verbale de constatare;
- rapoartele întocmite ca urmare a acțiunilor de control;
- notele de audiere;
- corespondența cu agenții economici, operatorii de date cu caracter personal și persoanele vizate;
- documentele a căror comunicare publică poate afecta dreptul la viață intimă, familială și privată sau care pot influența dosarele aflate pe rolul instanțelor de judecată;
- deciziile cu caracter intern emise de conducerea instituției;
- dispozițiile interne emise de conducătorii structurilor funcționale din cadrul instituției;
- statele de salarii și funcții;
- planificările anuale și trimestriale ale controalelor;
- Registrul Unic al Cabinetelor Medicale.
Textul integral al legii este disponibil pe Portalul Legislativ.